Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2009

Here I am, standing naked.
That’s what she said.
I don’t mind, as long as I get what I want.

She’s heaven sent.
Take this subway.
You’re always sorry when you tell me what you’re feeling.

Ooh, she’s so special.
Ooh, she’s so special.

On and on and on she cries she made it.
On and on she makes me feel so special.
She’s the devil, in disguise.
She’s a golddigger.

We’ll never make.
Don’t really care.

This is the end.
It will be the last time. (we’ll never make)
You’re always begging for salvation.
But you don’t have self-respect.

Ooh, she’s so special.
Ooh, yeah so fucking special.

On and on and on she cries she made it.
On and on she makes me feel so special.
She’s the devil, in disguise.
She’s a golddigger.

We’ll never make,
Don’t really care.

I don’t want to be a side of you.
I don’t want to be afraid of you.
It takes me nowhere, leads me nowhere, ooh.

She’s so special.
Yeah so fucking special.

On and on and on she cries she made it.
On and on she makes me feel so special.
She’s the devil, in disguise.
She’s a golddigger.

P.S. : Este o melodie de la vladutsu pt moi!!!!

Armin Van Buuren – Golddigger (apasa aici daca vrei sa o si asculti)

Read Full Post »

Nehotararea

Cu pasi sovaitori de-amaraciune
Ma urc pe sub castanii desfrunziti
Iar noaptea colbaire de taciune,
imi cade nor pe ochii osteniti.
Ma urc pe sub castanii goi de frunze,
Iti caut umbra-n geamul luminat,
Si visu-mi vrea prin ziduri sa patrunza,
Sfios cu gandul tau…
sa stea la sfat(repeat).

Ma duce dorul trist sa urc spre tine
Mi-e inima-n valtoare, dau sa urc,
doar cativa pasi mai am, trei pasi in fine,
trei pasi, un pas mai am,
Si-n el ma urc/culc(repeat)

Si las sa-mi cada umeda privirea,
in jos si-noapte mi-l ascund,
Si fug, si fug in suflet cu mahnirea,
O sterg in negrul umbrelor stafund,
Mereu vreau sa ma-ntorc, mereu din cale,
Chemat de dorul meu sovaitor
Dar voi, n-ajung in pragul casei tale
Si plans pe sub castanii…
goï cobor(repeat).

Nehotararea


Read Full Post »

Viata si omul…

Ma uitam azi de dimineata la oamenii din metrou privindu-le fetele si gesturile, incercand sa imi imaginez viata pe care au avut-o pana in acel moment, copilaria, bucuriile, traumele. Am privit multe chipuri si ce am observat e unicitatea fiecaruia, oricat de cliseu ar fi fost, -culmea erau doua blonde una mai pitipoanca decat cealalta-, fiecare persoana era de sine statatoare, fiecare o entitate cu un contur fizic dar mai ales mental clar definit. Cum stateam eu pe un scaun aveam in fata un tip cam de 45 de ani, cu un par zburlit in cap, putin pe parti si in frunte, restul cazut prada cheliei. (Mi se pare foarte ironic faptul ca multi din barbatii de varsta a 2a isi lasa parul lung tocmai atunci, cand incep sa aiba chelie, si isi fac asa o freza a la shuvita lui Base.) Tipul mi-a captat atentia pt ca il cam bufnea rasul si ii cam fugea capul de somn, era zambitor si totusi obosit, era un tip asa de cald, genul acela de om care ne aduce aminte de bunicul. Ulterior privirea mi-a fugit catre o tanara care statea langa el, foarte aranjata, dar pe chipul careia nu citeam nimic.. era foarte sobra… foarte impersonala… daca ar fi fost facuta din plastic nu ar fi fost nici o diferenta. Era o femeie frumoasa, dar de 10 ori mai putin atractiva ochiului decat tipul ala mai sus mentionat. (fara glume sexuale, ne-am inteles?). Parea sumbra si grabita spre o munca a carei principala trasatura ar fi fost rutina… ce era alarmant e ca parea ca aceasta e starea ei normala si nu ca pur si simplu ar fi avut o zi proasta… avea un o privire lipsita de vlaga,.. blank face. Mi-am dar seama ca oamenii acestia pe chipul carora nu poti sa le citesti trecutul, copilaria, sirul timpului… sunt ca si morti. De ce? pentru ca si-au pierdut viata din ochi si chip, viata lor.

Nu e nimic mai trist decat sa fii un om care a uitat sa traiasca.

Read Full Post »

Love like autumn…

Ploua, o mare sparta in miliarde de franturi cade pe pamant, un infinit de picaturi se izbeste de pervaz , monoton.

Buna dimineata, e toamna. Trecute sunt acum caldurile, luand cu ele zbuciumul si nebunia verii, franturi de amintiri, material pentru nostalgii. Stau in pat si ma uit prin perdea, totul este gri totul este rece. Toamna intodeauna mi s-a parut cel mai expresiv si mai interesant anotimp dintre toate, atat de complex, atat de capricios… Un anotimp al reflectiilor interioare, al meditatiei, al gandirii si contemplarii. Un anotimp paradox, un anotimp care sub aceasta patura mortuara a taceri ascunde viata, atat de intens traita; un anotimp al marilor iubiri in ciuda atmosferei posomorate. Anotimpul extremelor, al sufletului pe de o parte si al tristetii si depresiilor extreme pe de alta.

Ma ridic din pat, e 9 dimineata si e atat de intuneric, merg spre bucatarie.. gresia de pe jos e atat de rece, ma simt ca intrun ospiciu. Cafeaua, nu am nevoie de ea…dar e o mica placere pe care mi-o fac. Nu sunt nici trista, nici fericita, nici nervosa, nici calma… sunt sedata. Sunt sedata si vreau sa raman asa pt ca mi-e bine. Am indraznit sa rup tacerea acestei dimineti cu un pic de muzica, un sacrilegiu, un pacat.. ascult doar 2 melodii diametral opuse, nu am sa le dau numele, le tin doar pentru mine. Imi vine sa ma bag inapoi in pat, sa las muzica sa curga ..data incet in asa fel incat sa o aud ca pe un gand; sa inchid ochii sa imi golesc mintea.

As vrea sa spun multe, dar nu cred ca are rost… si pana la urma nu cred ca am ce. Azi prefer sa nu gandesc, AZI PREFER SA MA BUCUR DE TOAMNA!!! (mai mult…)

Read Full Post »